Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş, Dumitru Bîltag, ar fi fost filmat, în data de 20 iunie 2020 în timp ce conducea cu peste 100 km/h într-o localitate din județ, potrivit polițiștilor rutieri murețeni. Mai mult, nici nu opreşte la semnalele colegilor săi.
Imaginile au fost filmate imediat după miezul nopţii, iar în momentul în care a realizat că are de-a face cu şeful IPJ Mureş, unul dintre poliţiştii din maşină a început să filmeze aparatul radar cu telefonul şi să comenteze imaginile.
”Ăla din faţă face dreapta, al nostru intră în depăşire la domnul Bîltag, îi dă 103-105 km/h, colegul îi dă semnal de oprire şi nu se opreşte, uite, uite, semnalizează dreapta. Ne întoarcem după el şi nu opreşte la semafor, merge mai departe. Semnal făcut regulamentar, cu luminile, el e, după care îşi continuă deplasarea şi nu opreşte la semnal. Frumos!”, se aude pe înregistrare poliţistul din maşina de la Rutieră. VEZI VIDEO AICI!
Contactat de Libertatea, șeful IPJ Mureş recunoaşte că numerele de înmatriculare din filmare sunt ale maşinii sale, dar susţine că nu a încălcat nicio regulă în trafic.
„Cu certitudine nu s-a întâmplat aşa ceva, deci, este maşina mea cea cu numerele de înmatriculare din filmare, însă nu mi s-a adus la cunoştiinţă faptul că aş fi încălcat o normă pe line rutieră. Nu am fost oprit de echipajul de poliţie, nu am trecut pe culoarea roşie a semaforului. Eu nu am văzut semnalele poliţiştilor“, a precizat acesta, pentru sursa citată.
Subprefectul județului Sălaj, Alexandru Vegh, a produs un accident rutier, duminică, după ce s-a urcat băut la volan. Acesta circula cu autoturismul pe strada Simion Oros din orașul Zalău, iar la un moment dat a lovit un indicator rutier.
„Da, am fost implicat într-un mic eveniment auto. Sunt bine și totul este bine”, a precizat, subprefectul Alexandru Vegh, citat de Ziarul de Sălaj.
Subprefectul de Sălaj, Alexandru Vegh (55 de ani), și-a depus marți demisia din funcție, după ce pe numele său a fost întocmit dosarul penal, în urma unui accident rutier produs, duminică, pe fondul consumului de alcool.
FOTO: zi-de-zi.ro